Piața românească de artă a obținut profit negativ, respectiv -100.000 EUR în 2022, potrivit unui amplu studiu realizat de o agenție de marketing specializată în industriile culturale și creative, comandat de Scemtovici & Benowitz Gallery.

Analiza acoperă perioada 2011-2022 și cuprinde 54 dintre entitățile private semnificative la nivelul ecosistemului local de artă: trei dintre cele mai importante case de licitații (Artmark, Vikart și Ans Azura), galeriile de artă relevante din București și orașele principale din România și spațiile artist-run cu activitate constantă, care au furnizat date direct sau prin intermediul rapoartelor oficiale. Datele pentru 2023 au fost indisponibile la data realizării studiului.

 

Prima concluzie relevă faptul că cei mai mulți dintre actorii pieței fac acest lucru din pură pasiune, altfel spus, înregistrau pierderi conform bilanțului anual la 31 decembrie 2022. Împărtășind aceeași pasiune pentru artă, venim în sprijinul industriilor culturale și creative prin publicarea celor mai interesante dintre concluziile studiului, și de ce nu, o serie de cifre care dau culoare vieții. Că tot vorbim de artă.

 

Un alt aspect care iese în evidență precum galbenul în lucrările lui Sălișteanu, este faptul că, din cifra totală de afaceri de 21,6 milioane EUR raportată la nivelul pieței de artă din România (1 ian - la 31 dec 2022), 17,3 milioane EUR reprezintă cifra de afaceri cumulată a companiilor care activează sub umbrela casei de licitații Artmark (A10 BY ARTMARK SRL, ART SAFARI SRL, ARTMARK HOLDING SRL, SINEVA EVALUARI ARTĂ SRL). Având meritul că au fost primii pe acestă piață au pe bună dreptate partea leului. Unii ar zice că o domină, 80% fiind o poziție evident dominantă, însă (cinste lor!), noi am spune ca aceștia au creat practic această piață, atunci când în România nu exista o piață de artă.

 

Apelând la o matematică simplă, restul actorilor din piața de artă – cuprinzând cele două case de licitații mai tinere – cumulează o cifră de afaceri sau total vânzări de 4,3 milioane EUR.

 

Dacă, de asemenea, scoatem din calcul profitul cumulat al companiilor de sub tutela Artmark, care este unul pozitiv, profitul total al sectorului galeriilor de artă din România împreună cu Vikart și AnsAzura oferă o imagine și mai realistă (pesimistă): -300.000 EUR.

 

Spre comparație, rămânem tot în domeniul cultural, Librăriile Humanitas au avut în 2022, o cifră de afaceri în jurul sumei de 6 milioane EUR, cu un profit (pozitiv) de câteva sute de mii de EUR. Librăriile Humanitas reprezintă a treia cea mai importantă rețea de librării din România (nu prima, nici a doua!). Altfel spus, dacă toate galeriile de artă din România ar fi parte a unei singure societăți comerciale, practic întreaga industrie ar fi încă departe de cifrele rețelei de librării aflată pe locul trei la nivel național.

 

Având în vedere profitul negativ de -100.000 EUR în anul fiscal încheiat la sfârșitul anului 2022, înțelegem că mica industrie de artă din România de 21,6 milioane EUR funcționează cu costuri de 21,7 milioane EUR.        

Concluzia că arta merge, în general cu “bani aduși de acasă” este întărită de o altă cifră, totalul datoriilor celor care fac obiectul studiului, care reprezintă cumulat 18 milioane EUR. Această cifră reprezintă, pe de o parte, investițiile care s-au realizat sau care încă se mai fac de către actorii din industrie. Dar poate avea drept concluzie și faptul că galeriile sunt, probabil și cei mai mari achizitori sau investitori în artă din România, cumpărând ele însele lucrările de artă pe care le expun astăzi, cu convingerea că lucrările achiziționate vor avea un preț mai mare în viitor.

 

Am dori să evidențiem, însă, și câțiva operatori culturali ale căror cifre arată pozitiv (în acest context semidezastruos), lucru care ne spune că fac o treabă bună, sau în orice caz, sunt pe drumul cel bun.           

Deși există o ierarhie, nu este intenția noastră sa facem un clasament. Am putea spune, însă, că galeriile Suprainfinit, Plan B, Ivan, Posibilă, Anca Poterașu, Sector 1, Anaid, JECZA, Galeriile Rădulescu, Nemțoi și casa de licitații Vikart merită apreciere, menționând, totuși, că liderul la capitolul profit este reprezentat de Galeriile Rădulescu, având un profit declarat de 551.803 lei, al doilea profit după liderul incontestabil, Artmark. Trebuie însă punctat faptul că Galeriile Rădulescu, precum Artmark, nu promovează doar artă contemporană, cât, îndeosebi, artă modernă, de asemenea, vând mobilier stil și bijuterii, fiind astfel mai aprope ca portofoliu de aria acoperită de lider.

Concluzia care se poate desprinde este că profiturile vânzătorilor de artă vin tot de la clasicii Grigorescu, Tonitza, Luchian și colegii lor de generație (te miri că, după atâția ani, încă se mai găsesc lucrări), arta contemporană aducând, în mod evident, profituri modeste și mai mult pierderi.           

Această concluzie naște totuși o întrebare, pe care o adresăm cumpărătorilor actuali de pictură impresionistă si modernă: “Distinși colecționari, nu aveți oare curiozitatea să anticipați care sunt astăzi viitorii Tonitza și Luchian dacă ne raportăm la arta modernă românească sau viitorii Adrian Ghenie, Victor Man, Câlția sau Ilfoveanu? Pentru a cumpăra acum, la prețuri de câteva zeci de ori mai mici, față de prețurile pe care le veți plăti peste 10-15 ani. Nu ar fi interesant și provocator?!”  

 

La nivelul cifrei de afaceri, Artmark este urmată de casa de licitații Vikart, apoi de galeria Plan B, fapt care plasează Plan B în topul galeriilor românești de artă contemporană cu cele mai mari vânzări (chiar daca cifra de afaceri a Plan B este facuta la Berlin). Pentru a gira corectitudinea informațiilor, există 2-3 galerii importante care nu au furnizat date. Nu știm, deci, cum ar fi influențat datele prezentate cifra de afaceri a acestor două galerii, iar Kulterra, GAEP și Muzeul MARE, activează având fiecare câte un ONG, de tip asociație, ca formă de organizare. Știu că poate părea ciudat sa amesteci case de licitații cu galerii, artă modernă cu artă contemporană, însă în contextul în care ne aflăm, al unei piețe de artă foarte mici, împărțirea pe categorii ar fi făcut ca cifrele să pară mai derizorii.

 

La celălalt capăt al clasamentului sunt mai multe galerii care au mers ani la rând pe pierdere. Unele dintre ele, nu puține, au raportat și încă raportează cifră de afaceri egală cu zero, adică au expus artă fără a vinde nici măcar o singură lucrare pe parcursul anului 2022. De asemenea, se remarcă prin constanță, precum liniile care accentuează portretele lui Florin Mitroi, cifrele Nicodim Gallery  care, din 2013, de când a deschis în România, a raportat doar datorii și pierderi. Nu cunoaștem politica locală a galeriei, însă poate că au adoptat stilul multinaționalelor care în România raportează pierderi iar în țara de domiciliu - profiturile.

 

Privind în urmă la cei 12 ani acoperiți de studiul comandat de galeria noastră, nu putem sa nu remarcăm faptul că, în 2020, piața de artă din România a avut un profit cumulat, pozitiv de această dată, de 1.120.423 EUR. Poate că pandemia a fost pentru mulți un real succes, și acest aspect se vede din cifre. Vorba aceea, pe timp de calamități și război investești și în aur, și în artă, sau, după caz, în NFT-uri (căci acestea au cunoscut un curs ascendent în pandemie, după care lucrurile s-au cam „dezumflat”).

În anul 2011, doar 11 dintre entitățile analizate care au prezentat date financiare (probabil că doar 11 existau, plus cele care existau dar între timp s-au închis și nu au mai fost luate în calcul) au raportat o cifră de afaceri cumulată de 11,8 milioane EUR și profit de 791.000 EUR.

După cum se poate vedea cu usurință, dacă profitul pieței de artă din România, în funcție de an, este și nu este... putem spune că cifra de afaceri a entităților culturale analizate aproape s-a dublat din 2011 până astăzi, ceea ce, ținând seama de faptul că vorbim de nu mai puțin de 12 ani și o piață mică, pentru orice analiză de business, este mai curând neîncurajator.

Analiștii spun că piețele mici, dacă sunt bine gestionate, au potențial mare de creștere. Sunt piețe mici care cresc 100% în fiecare an.

Piața de artă nu a reușit 100% nici în 12 ani.

 

Concluzia finală este una cu gust amar. Doar ca să ne facem o mică idee cu privire la locul în care ne aflăm, piața de mobilă din România se situează în jurul sumei de 2 miliarde de EUR, din care piața de decorațiuni de interior este de peste 250 de milioane de EUR. Cum arta este la granita dintre decorațiune și lux, am să menționez și faptul că piața de lux din România a fost, în 2023, la nivelul a 1,38 miliarde EUR.

Bani există în România și români cu venituri ridicate, de asemenea. În București trăiesc câteva zeci de mii de milionari.

Este clar că noi, cei din piața de artă, ceva nu facem bine.

 

În anul 2023, primul an al Scemtovici & Benowitz Gallery, s-a lansat un ambițios târg internațional de artă, ce ar fi putut aduce galeriile relevante împreună. Să nu uităm că în trecut au mai existat asemenea intenții, sau cel puțin așa a debutat ArtSafari în 2014.

 

Din cauza unor divergențe de opinii peste care însă nu s-a putut trece în micuța noastră piață de artă, divergențe pe care nici astăzi nu le cunoaștem, în scurt timp, a fost anuțat un alt târg de artă... A fost, probabil, un lucru bun faptul că au fost organizate două târguri de anvergură iar, într-un anumit sens, industria de artă a avut de câștigat. Însă, a fost rău că într-o piață atât de tânără au apărut alte tabere, după atâtea altele.

Cred cu tărie că singura cale este aceea colaborativă, fie că este vorba de galeriile de artă, de casele de licitații sau de instituțiile muzeale.

Singura șansă a acestei mici industrii este aceea ca eforturile de marketing sindicalizate (Da! Sindicalizate, ați auzit bine! Să mergem și noi măcar după modelul francez, că măcar ei au rezultate în această privință și acest aspect este vizibil în cifre!) ale galeriilor de artă să ajungă să devină suficient de vizibile, încât să facă arta să conteze (cel puțin la fel de mult ca un city break, un ceas, o bijuterie, sau măcar cât o sticlă de Petro Vaselo), pentru cei aproape o sută de mii de bucureșteni care își permit să achiziționeze artă contemporană de calitate.

Aceasta este competiția reală a galeriilor de artă, care trebuie să devină la fel de atrăgătoare ca ceilalți furnizori de dopamină!

RAD (radartfair.com) este minunat, MOBU (mobu.art) excepțional, dar cu două flori nu se face primăvară. Publicul are nevoie de evenimente constante pe parcursul întregului an, precum Art Safari (artsafari.ro – felicitări!!!) care să țină bucureștenii, și nu doar pe ei, aproape de fenomenul artelor vizuale.  

 

În “The Survey Of Global Collecting 2023”, raport publicat de Art Basel & UBS, aflăm că cifra totală a vânzărilor de artă la sfârșitul anului 2022, 65 miliarde USD este împărțită astfel: SUA 42%, China 19%, UK 17%, Franța 7%, Elveția 3%, Germania 2%, Japonia și Spania câte 1% fiecare. Cei 8% rămași se distribuie între toate celelalte state ale lumii. Trebuie remarcat însă faptul că țările din top 8 vânzări de artă se regăsesc în top 20 PIB la nivel mondial și în top 36 în funcție de PIB pe cap de locuitor, nu în top 10 cum am fi tentați să credem.

De unde rezultă că nu banii consumatorilor de artă sunt cei mai importanți, ci cultura și educația sunt mult mai importante, ceea ce ne dă o speranță.
Ne indică faptul că ceea ce avem de făcut este să lucrăm, în primul rând, la cultura audienței.

 

Cât despre artiști, veștile sunt ... ei există! Acești eroi tăcuți, pentru care am o sinceră admirație. Cifrele din raport indică faptul că cei mai de succes artiști care vând lucrări în România la prețuri importante și în mod constant sunt aceia care nu mai sunt... printre noi.  
 

Pentru ceilalți, lucrurile nu sunt simple. O mică parte dintre ei au șansa de a fi reprezentați de o galerie de artă (sunt sub 50 de galerii in România care au activitate relevantă constantă și câteva mii de artiști). Dar cum situația galeriilor este cea descrisă mai sus, vedem tot din cifre că poți fi reprezentat de o galerie care nu vinde nimic sau de una care vinde insignifiant. Mai poți avea, evident, șansa să fii reprezentat de o galerie care crede în tine și deși nu vinde, îți cumpără lucrările pentru stocul propriu. Situație de criză, soluții de criză.

Evident, consider că este mai bine să fii reprezentat de o galerie, este un plus considerabil și de imagine, și de credibilitate. Este mai bine să ai marfa pe rafturile unui supermarket și să apari listat în ofertele și pe site-ul magazinului, decât să nu te știe nimeni și să stai cu marfa în depozit, în atelier sau în sufragerie, după caz. Dar nu este o soluție pe termen lung, dacă galeriile nu vor face, curând, ceva relevant.      
 

Dat fiind că și eu sunt artist și trec deseori prin chinurile facerii unei lucrări de artă, înțeleg bine și această poziție, așadar îmi permit un sfat către artiștii care citesc acest articol, din poziția de coleg de breaslă, de această dată.

Se spune că artiștii sunt cu capul în nori. Eu vă spun însă – fiți realiști! Toți artiștii de succes îndeplinesc cu precizie două criterii de performanță, au operă și au un brand personal puternic. Chiar și cei care au avut succes după ce și-au încheiat socotelile cu această lume, succes post-mortem, au îndeplinit criteriul de a avea operă relevantă, iar (alt)cineva s-a ocupat apoi să le construiască un brand personal. Picasso, Dali, Van Gogh și Modigliani au toți operă importantă, excepțională. Toți patru au un brand personal foarte puternic, au muzee, s-au făcut filme după viața lor, se vând la prețuri uriașe în licitații. Diferența majoră este că Picasso si Dali au înțeles că brandul personal este foarte important și au lucrat ei înșiși la un brand personal încă din timpul vieții, culegând cu mâna lor fructele, iar în cazul celorlalți doi, altcineva le-a dezvoltat brandul de artist după principii riguroase de marketing și a cules fructele. Iar astăzi, aș spune ca brandul personal este aproape mai important decât opera, altfel, nu s-ar fi vinde atât de bine cățeluși din baloane turnați în metal (vezi Jeff Koons) sau banane lipite cu scotch (vezi Maurizio Cattelan) ca opere de artă. Așadar, vă sfătuiesc să mergeți către galerii și, mai ales, către acelea care vă promovează opera, cumpără lucrări pe stoc, dovada vie că vă girează opera, dar vă dezvoltă și brandul personal, de artist.

Mihai Scemtovici