MoBU 2024 - Emanuel Borcescu
29 mai - 2 iunie
MoBU 2024 - Emanuel Borcescu
01.-
Context
Schimbul patru
"Sunt interesat de moduri subversive prin care pot transmite mesaje, de mutația sensului imaginilor iconice, mixând și remixând forme și simboluri în căutarea de noi perspective". Emanuel Borcescu
În ”Schimbul patru” artistul este preocupat de spațiile ruginit - crepusculare ale defunctei industrii românești. Obiectul constant al atenției lui Emanuel Borcescu este legat de trecutul apropiat care încă ne bântuie imaginarul colectiv: abandonul și lehamitea pe care le încercăm față de corupția românească actuală care, din meschine interese personale a pus industria românească pe butuci. Artistul adaugă o nuanță de critică socială, reprezentările sale nu sunt simple descrieri frumos pictate ale utilajelor dezmembrate ci au o încărcătură subversivă care vorbește despre societatea noastră, despre (in)capacitățile și (ne) putințele noastre.
Rămășițele zilei: În România comunistă, în mai toate întreprinderile se lucra în trei ture a câte opt ore - o zi întreagă. Al patrulea schimb nu are un timp al zilei care urmează nopții, nu se cronometrează în minute înșiruite ci reprezintă o metaforă a ruinei, o punere în abis a distrugerii. Acesta sugerează momentul de după ce ora muncii s-a încheiat, timpul tranziției de la un regim politic al opresivității, al muncii asiduee și trecerea la un capitalism sălbatic dar fără o industrie. Este vremea de după ce un ciocan a bătut pentru ultima oară o nicovală, dar este și perioadă de catharsis exprimat printr-un fel de naturi statice și/sau peisaje, vanitas cu teme industriale, memento mori reprezentat prin țevi din plumb, șaibe și șuruburi, utilaje mari, mici și compoziții din litere-semn. Fabricile dezmembrate au lăsat urme în carnea orașelor, a peisajelor, în viața oamenilor. Dezolante ziduri și schele care se descompun, se acoperă cu cioburi și moloz, cu vegetație și, în cele din urmă dispar, pradă incendiilor, buldozerelor, apatiei generale, lăcomiei unora. Un gol umplut cu nostalgie rămâne în urma lor. Orice ruină cuprinde în sine regretul timpului apus, al tinereții pierdute, iar ce a fost odinioară reprezintă zorii, dimineața sănătoasă, în loc rămâne dorul. Rămășițele de acum au fost mecanisme active, zdravene, utile. Sic transit gloria mundi! Prin practica sa artistică, Emanuel Borcescu își aprop(r)iază ”sufletul” acestor utilaje pe care le transformă în semne, (în)scrieri, limbaj în cuvinte abstracte, măsuri eliberatoare. El pictează momente ale acestei căderi: motoare desfigurate, reziduuri industriale, rămășițe de mașinării, ruine ale relicvelor marilor întreprinderi. A rămas prins între aceste cabluri părăsite, în spațiul îngust dintre două strunguri, dintre peretele dărăpănat și o freză spartă, între cazane și fișete golite și ruginite. Dar nu doar artistul este prins între aceste forme care au dominat câmpul vizual românesc al ultimilor treizeci și cinci de ani, până și omul care le privește este captiv și trăiește în aceiași moduli. Privirea artistului asupra acestor mașini dezintegrate și interioare de clădiri industriale se produce cu ochiul unei observator empatic. Am putea să interpretăm ”ruginurile” reprezentate ca fiind portrete (psihologice) ale unei lumi trecute și în tranziție. Dacă desenele din 2014 ale lui Emanuel Borcescu din expoziția “Schlafwagen” reprezentau un comentariu la călătoria colectivității, navetiștii la “vagonul de dormit” care se deplasa printr-un spațiu de tip relicvariu prin lucrările prezentate aici, cu ajutorul unei lupe, aruncăm o privire voyeuristă asupra acestor tipuri de forme care încă sunt opresive și sub care ne ducem existența când devenim lucizi.
”Schimbul patru” cuprinde două serii de lucrări: peisajele interioare, portrete ale echipamentului industrial în dezintegrare și un număr de pânze de mai mari dimensiuni care figurează la limita formei abstracte scrieri fictive, litere-semn a căror formă e izvorâtă din peisaje post-industriale. Artistul se folosește de o cromatică reținută formată din griuri colorate menite a sublinia starea de abandon, de pierdere și nostalgie. Proiect social, documentarea, analizarea și reprezentarea acestor rămășițe este o veche și constantă preocupare în practica sa artistică din care au rezultat diverse proiecte. În 2006 artistul a transformat temporar în atelier de creație fostele studiouri deja dezafectate ale Televiziunii Române din strada Mollière București, în vederea participării la expoziția “TVR 50 ani”. În 2010 vizitează Petroșaniul și crează o arhivă fotografică cu fostul oraș industrial, astăzi părăginit, părăsit. În 2014 la Magheru One, de Noaptea Albă a Galeriilor realizează în cărbune, desene inspirate din imaginile document din perioada post industrială. De-a lungul anilor documentează fotografic câteva ateliere ale unor maiștri de pe strada Gheorghe Țițeica din București, ateliere încă în funcțiune, ”relicve conservate” cum le numește el însuși. În anii 2015 și 2016 fotografiază uzinele Faur București, poarta IV, sau ce a mai rămas din ele. În 2022 a documentat și desfacerea treptată a fostei întreprinderi IMGB, lângă care, hazardul face că s-a mutat cu locuința și a asistat nemijlocit la distrugerea ei. În 24 decembrie 2023, ministrul muncii anunța oficial că începând din aceea zi, România nu mai are industrie.
- Raluca Ilaria Demetrescu
BIO Emanuel Borcescu (n 1980, Râmnicu Sărat) trăiește și lucrează în București. Absolvent UNARTE București, secția Grafică. Selecție expoziții personale: 2015 - Mineri de grădină, Lateral Artspace, Cluj și Piața Universității, București; 2014 - Schlafwagen, Magheru One, 2011 - "Jurnalul de imunologie al lui Docmarcell, Alert Studio; 2010 -"Fresca muncitorului român capitalist", Piața Presei Libere; 2005 - "Eroii", Galeria H'Art; 2002 - "Salvinia", Atelier 35. Selecție expoziții de grup: 2023 - MOBU Art Fair - standul Alert Studio; 2022 - "Bombe și oameni", Celula de artă, Carol 53; 2021 - "Clubul sportiv al artelor", MARE; 2018 - Colecția MNAC - Văzând istoria, Muzeul Național de Artă Contemporană; 2015 - "Arta supercontemporană" - Palatul Cesianu, Artmark; 2010 - Bienala tinerilor artiști, organizată de fundația 2Meta, Palatul Știrbei, București; 2008 - "Visions in the Nunnery", Londra; 2007 - "Traces: Romanian Contemporary Art", expoziție itinerantă la: Centrul de artă contemporană, Pont Aven, France / galeria Robert Else, California, galeria Selby, Florida; 2006 - "Export" galeria Goldener Kalb, Aarau, Elveția; 2004 - Expoziția rezidenței de la Muzeul Borsos, Gyor, Ungaria; 2003 - "Preview", MNAC.